Cu cât se vând acțiunile Purcari la bursă? Cine vrea să cumpre 98% din acțiuni

11/07/2025 -17:59
Imagine

Grupul polonez Maspex, cunoscut pentru branduri ca Tymbark, Tedi şi Bucovina, anunţă că, începând din 16 iulie, va lansa o ofertă de preluare a producătorului de vinuri Purcari. Preţul este de 21 de lei pe acţiune, iar oferta este deschisă până pe 30 iulie 2025.

Maspex vrea să cumpere aproape 98% din acţiunile Purcari, ceea ce ar însemna o tranzacţie totală de 835 milioane de lei. Oferta va fi derulată prin Bursa de Valori Bucureşti, prin intermediul BRD – Groupe Société Générale, scrie ZF.

Reprezentanţii Maspex spun că nu intenţionează să scoată Purcari de la bursă. Prin această achiziţie, grupul polonez îşi întăreşte poziţia în zona vinurilor premium din Europa de Sud-Est.

Oficialii Maspex au menţionat că pieţele din România, Moldova şi Bulgaria au contat mult în luarea deciziei. De asemenea, compania vrea să îşi dezvolte reţeaua de distribuţie în Ungaria şi Ucraina, considerând că investiţia în segmentul băuturilor alcoolice trebuie să continue.

Preluarea Purcari aprobată de ASF în iunie

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat recent anunţul preliminar prin care Maspex, una dintre cele mai mari companii din sectorul produselor alimentare din Europa Centrală şi de Est, îşi exprimă intenţia de a deveni acţionarul majoritar al producătorului de vinuri Purcari Wineries (WINE), listat la Bursa de Valori Bucureşti.

Potrivit documentului publicat de ASF, urmează depunerea formală a actelor necesare lansării ofertei publice, Maspex având obligaţia legală de a transmite în termen de maximum 30 de zile de la publicarea anunţului preliminar, întreaga documentaţie aferentă către autoritate, în condiţii cel puţin la fel de avantajoase precum cele din anunţul iniţial.

Conform acestuia, compania poloneză intenţionează să achiziţioneze aproape 40 de milioane de acţiuni Purcari, echivalentul a 98,381% din capitalul social, la un preţ propus de 21 de lei pe acţiune.

Cine deține în prezent acțiunile companiei?

Purcari Wineries este deținută în principal de compania Purcari Wineries Public Company Limited, care este listată la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul WINE. Acționariatul companiei este unul mixt, format atât din investitori instituționali, cât și din persoane fizice, cu o parte importantă a acțiunilor deținută de fonduri de investiții internaționale.

Fondatorul și una dintre figurile cheie ale companiei este Victor Bostan, care ocupă funcția de CEO și are o participație semnificativă în companie.

VEZI ARTICOLE