La data de 1 noiembrie 2024, ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au oprit, la ieșirea din satul Drepcăuți, raionul Briceni, un vehicul de model „Mercedes GL”, care se deplasa din Ucraina și era condus de un cetățean în vârstă de 41 de ani, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În urma verificărilor efectuate asupra vehiculului, a fost descoperit un lot comercial de articole bisericești, ascunse într-un compartiment special adaptat din portbagajul autoturismului, nedeclarate și transportate fără acte de proveniență legală și/sau vamală.Mărfurile au fost ridicate pentru examinarea cazului, stabilirea valorii acestora, precum și atragerea la răspundere a șoferului conform legislației în vigoare, pentru ilegalitatea comisă.