Consiliul pentru egalitate informează că a fost sesizat cu privire la cazul medicului de la Spitalului Republican din capitală care a fost filmat cum îi spune unei paciente că nu o va opera pentru că această vorbește în limba rusă.
În context, Consiliul face un apel către persoanele implicate în înregistrarea video să comunice Consiliului toate circumstanțele de fapt, astfel încât autoritatea să dețină probele necesare pentru examinarea cazului.
„Consiliul face apel către toate persoanele, care în public sau pe rețelele de socializare se exprimă pe cazul dat, să se abțînă de la discursuri instigatoare la ura și la discriminare”, se arată în comunicatul emis de instituție.
Consiliul condamnă discursurile susceptibile să propage, să incite, să promoveze sau să justifice orice formă de ură bazată pe intoleranță sau discriminare pe orice criteriu, inclusiv de naționalitate, origine etnică, limba loc de naștere și loc de trăi.
„Consiliul apreciază poziția Spitalului Clinic Republican „Timofei Mosneaga”, că toți pacienții merită un tratament echitabil și respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenența lor etnică și salută reacția instituției prin care dă asigurări că acest caz va fi analizat sub toate aspectele în cadrul Comitetului de etică”, se mai arată în comunicat.
Amintim că un medic de la Spitalul Republican a fost filmat cum îi spune unei paciente că nu o va opera pentru că această vorbește în limba rusă. Momentul a fost înregistrat de o altă pacienta, iar filmulețul a fost postat pe rețelele de socializare. Doctorul susține că declarațiile apărute pe internet au fost rupte din context și că a realizat intervenția chirurgicală. Responsabilii de la spital spun că acest caz va fi analizat în cadrul Comitetului de etică al instituției.