Compensații la gaze, dar nu pentru toți: Guvernul pregătește un mecanism de susţinere a ,,gospodăriilor casnice vulnerabile din punct de vedere al accesului la energie"

01/06/2022 -19:49
Imagine

Guvernul pregăteşte un mecanism ca să subvenţioneze facturile mari la gaz în sezonul rece, dar... compensaţiile nu vor ajunge pentru toţi consumatorii.

Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Natalia Gavriliţa, care a precizat că autorităţile îi vor ajuta doar pe cei vulnerabili, trasmite publika.md.

Şi asta chiar dacă gazul s-a scumpit din nou, de data asta cu 22%. 

"Vom examina necesitatea susţinerii unor agenţi economici pentru care cheltuielile pentru gaze naturale sunt centre importante de cost. După cum am mai anunţat, pentru perioada rece a anului lucrăm la un nou mecanism de susţinere a gospodăriilor casnice vulnerabile din punct de vedere al accesului la energie", a spus Natalia Gavriliţa.

Din 1 iunie, consumatorii casnici plătesc 18 lei şi 62 de bani, cu 3 lei şi 44 de bani mai mult pentru un metru cub de gaz. 

După ce în ianuarie, tariful la gaz a crescut cu aproape 5 lei, statul a subvenţionat facturile primite de toţi consumatorii casnici.

În lunile ianuarie, februarie şi martie, pentru consumul de până la 150 de metri cubi pe lună, tariful a rămas cel vechi, iar diferenţa a fost acoperită de subvenţii oferite de Guvern.

Premierul Gavriliţa a declarat că atunci, din bugetul de stat, s-au alocat 3 miliarde de lei pentru compensaţii.