Colegiul din Brătușeni va beneficia de o fermă didactică modernă, finanțată cu sprijinul Cehiei

05/09/2025 -11:37
Imagine

Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni, raionul Edineț, va fi dotat cu o fermă didactică modernă, realizată cu sprijinul financiar al Republicii Cehe. Proiectul a fost discutat recent la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în prezența directorului Agenției Cehe de Dezvoltare și a reprezentanților proiectului „Livada Moldovei”, transmite telegraph.md.

Ferma va oferi studenților condiții practice de instruire la standarde europene, fiind dotată cu echipamente performante și infrastructura necesară pentru desfășurarea lucrărilor practice. Specializată în creșterea bovinelor de rasă mixtă, aceasta va avea un dublu rol: centru de instruire practică pentru elevii colegiului și platformă de consultanță și instruire continuă pentru fermieri.

Autoritățile subliniază că proiectul va consolida învățământul agrar din nordul Republicii Moldova și va crea noi oportunități de colaborare internațională. Reprezentanții colegiului afirmă că ferma va permite elevilor să aplice cunoștințele teoretice și profesorilor să aibă acces la tehnologii agricole moderne.

Investiția este programată să fie finalizată până la sfârșitul anului 2026, iar în prezent sunt în curs proiectele conceptuale și estimarea costurilor pentru construcție și dotare. Inițiativa face parte din parteneriatul de lungă durată dintre Republica Moldova și Republica Cehă în domeniul educației și dezvoltării rurale.

Colegiul din Brătușeni este singura instituție de învățământ profesional tehnic din țară care pregătește felceri veterinari și tehnicieni în creșterea animalelor și prelucrarea primară. Anterior, instituția a beneficiat de sprijin prin proiectul AGGRI, finanțat de Banca Mondială, care a dotat colegiul cu o clinică mobilă veterinară pentru instruirea practică a elevilor și oferirea de servicii fermierilor din regiune.

Proiectul AGGRI (Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură), lansat în decembrie 2023, are o valoare de aproximativ 55 milioane USD și va fi implementat până în 2029.

VEZI ARTICOLE