Meteorologii au emis pentru vineri cod galben de caniculă în sudul și centrul Republicii Moldova, unde temperaturile vor urca până la 35 de grade Celsius. Specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat, avertizează că vremea se va schimba rapid începând de sâmbătă, când se va răcori semnificativ, mai ales pe timp de noapte.
Schimbarea este determinată de traversarea unui front atmosferic rece, care va aduce mase de aer nordic peste țară. Ploile vor începe de vineri noaptea pe arii extinse și vor continua până sâmbătă, fiind însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
În weekend, temperaturile diurne vor scădea la 22–27 de grade Celsius, iar noaptea se vor înregistra valori între 13 și 20 de grade. Meteorologii mai anunță că, de duminică până miercuri, temperaturile nocturne vor continua să scadă treptat, ajungând la 10–16 grade Celsius.
Autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf și să fie pregătită pentru schimbări bruște ale vremii.
VEZI ARTICOLE