Autoritățile de la Chișinău au anunțat că susțin pe deplin decizia Regatului Unit de a sancționa trei instituții subordonate Directoratului principal de informații al Federației Ruse (GRU) și 18 ofițeri ruși, implicați într-o amplă campanie cibernetică ce a vizat inclusiv Moldova. Poziția oficială a fost comunicată de Ministerul Afacerilor Externe, după anunțul Guvernului britanic privind noile sancțiuni, transmite IPN.
Potrivit autorităților moldovene, activitățile GRU desfășurate între 2015 și 2025 reprezintă o amenințare directă la adresa securității europene și a ordinii internaționale bazate pe reguli. Ministerul subliniază că Moldova a fost ținta unor atacuri cibernetice, campanii de dezinformare și alte acțiuni ostile menite să submineze instituțiile democratice.
„Condamnăm aceste acțiuni și facem apel către toate statele să respecte dreptul internațional și să adere la cadrul ONU, pentru un comportament responsabil al statelor în spațiul cibernetic”, se arată în declarația MAE.
Totodată, Moldova își exprimă solidaritatea cu Ucraina, pe fondul agresiunii militare ruse, și își reafirmă angajamentul de a consolida reziliența cibernetică împreună cu partenerii internaționali.