Rusia este pe cale „să realizeze costul real al războiului” în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie „constructive”, a declarat sâmbătă negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, intervievat la Liov, în Ucraina, de cotidianul canadian The Globe and Mail.
Mihailo Podoliak, considerat un colaborator apropiat al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a spus că începe să perceapă o schimbare în atitudinea Rusiei în faţa rezistenţei ucrainene şi a sancţiunilor internaţionale. „La începutul războiului, (ruşii) insistau asupra unei dominaţii totale. Nu se aşteptau la o rezistenţă atât de puternică din partea Ucrainei. Acum, tocmai încep să realizeze costul real al războiului. Şi acum începem să avem negocieri constructive”, a declarat Podoliak, citat de AFP.
Ruşii „au pierdut cantităţi importante de echipament şi personal. Sancţiuni cum nu am văzut niciodată le distrug economia. Ţara lor este în afara legii pe scena internaţională şi propaganda lor nu funcţionează”, susține Mihailo Podoliak.
Insistând că cele două părţi au convenit să nu facă publice detalii ale discuţiilor, Mihailo Podoliak a spus că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii „însemnate” pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.
Oficialul a participat la primele două runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina, desfășurate la frontiera cu Belarus.
A treia rundă de discuţii ar urma să aibă loc luni, potrivit delegaţiei ucrainene, dar partea rusă nu a dat un termen atât de ferm, relatează Agerpres.