Cernăuțeanu, după descinderea la un club din Chișinău: „Petrecerea putea să se desfășoare și fără consum de droguri”. Organizatorii anunță protest la MAI

20/02/2026 -10:16
Imagine

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a reacționat la criticile apărute în spațiul public și la anunțul privind organizarea unui protest, după intervenția forțelor de ordine la un eveniment desfășurat într-un local de agrement din Chișinău.

„Petrecerea putea să se desfășoare și fără consum de droguri”, a declarat Cernăuțeanu, subliniind că legislația Republicii Moldova interzice consumul și distribuirea substanțelor narcotice, indiferent dacă este vorba despre un spațiu public sau privat.

Potrivit acestuia, Poliția ar fi deținut informații operative că, în cadrul evenimentului, se consumau droguri. El a menționat că unele reacții critice au făcut trimitere la practici din alte state europene, însă a precizat că autoritățile sunt obligate să aplice legea în vigoare în Republica Moldova. Cernăuțeanu a afirmat că, potrivit propriilor declarații ale unor participanți, consumul de substanțe nu ar fi fost negat, nemulțumirile vizând mai ales modul de desfășurare a intervenției.

„Informația noastră era că, în momentul unei petreceri, se consumă droguri. Eu înțeleg deranjul unora care fac referire la anumite țări europene în care se permite, în R. Moldova nu se permite. Și atâta timp cât legislația reglementează expres că se interzice, Poliția nu va permite indiferent unde este - spațiu public, spațiu privat. Reacția celor din club nu este că nu au consumat, ei recunosc că au consumat, dar cumva de ce li s-a perturbat petrecerea?”, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru Realitatea.

Descinderea din 14 februarie

Amintim că, pe 14 februarie, polițiștii Inspectoratului Centru, cu suportul BPDS „Fulger”, au descins într-un local de agrement din Capitală. Atunci au fost verificate 107 persoane, iar 19 au fost conduse pentru expertiză narcologică.

În cadrul raziei au fost ridicate substanțe precum marijuana, PVP (cunoscută drept „sare”), hașiș, ecstasy și cocaină, care au fost transmise pentru expertiză. Potrivit poliției, o parte dintre persoanele prezente ar fi încercat să scape de droguri, aruncându-le pe jos în momentul intervenției.

Protest anunțat în fața MAI

Între timp, organizatorii și susținătorii evenimentului au anunțat un protest pentru vineri, 20 februarie, ora 14:00, în fața Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia susțin că intervenția nu ar fi fost un simplu control, ci o demonstrație de forță și afirmă că tinerii prezenți ar fi fost tratați ca infractori.

În mesajul public, protestatarii solicită interzicerea utilizării trupelor speciale la evenimente culturale, aplicarea răspunderii individuale în cazul încălcărilor legii și stabilirea unor protocoale clare de colaborare între autorități și organizatori. Ei afirmă că protestul va fi pașnic, sub forma unui eveniment cu muzică și dans, și declară că nu susțin consumul sau traficul de substanțe interzise.