Agenția Servicii Publice informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, că astăzi, 03 noiembrie 2024, în ziua desfășurării alegerilor pentru funcţia de Președinte al Republicii Moldova, toate centrele multifuncționale activează conform programului de muncă special: de la 07:00 până la 21:00, informează unica.md.
”La solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate confecționate.
Buletinul de identitate provizoriu va fi eliberat în mod gratuit, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova care nu dețin act de identitate sau al căror buletin de identitate nu este valabil.”, informează ASP.