Ce află locuitorii regiunii separatiste din stânga Nistrului de la televizor, așteptându-i pe ruși: „Să oprim atacurile teroriste ale naziștilor pe teritoriul nostru”

27/04/2022 -13:38
Imagine

Rusia a anunțat că vrea să ajungă în Transnistria. După ce au avut loc o serie de explozii în regiunea separatistă, la Moscova și în Donbas, se discută activ despre extinderea „operațiunii speciale militare”. Pregătirea a fost deja făcută, la televizor, chiar acolo unde vrea să invadeze armata lui Vladimir Putin. Cum arată, zi de zi, această pregătire?

Este a doua analiză a Libertății referitoare la felul în care propaganda Kremlinului acționează în teritoriile care îi sunt loiale. După versiunea la care sunt expuși cecenii la Grozny TV, astăzi prezentăm versiunea arătată la televizor oamenilor din Transnistria. Ca și în cazul cecenilor, unde Kadîrov e omniprezent la TV ca un erou, în cazul Transnistriei este elogiat permanent pe canalul de stat președintele „Nisterniei”, Vadim Krasnoselski. La rostirea numelui și apariția figurii unui singur om mai vibrează la fel crainicii din Tiraspol: Vladimir Putin. Libertatea a urmărit, pe parcursul mai multor zile, emisiunile postului de televiziune Pervyi Pridnestrovkyi (Primul Post Nistrean) din Tiraspol, pentru a afla ce văd locuitorii autoproclamatei republici Transnistria la televizor.  În ce realitate trăiesc oamenii de acolo? Ce văd ei: reclame, ediții de știri, emisiuni culturale și sportive. Explozii în Transnistria.

Explozii în Transnistria Atacurile asupra sediului serviciului de securitate de la Tiraspol și exploziile din republica autoproclamată au fost prezentate la principalul post de televiziune din Transnistria ca o serie de provocări organizate de forțe străine.   A fost citat vicepreședintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru Comunitatea Statelor Independente, Kostiantin Zatulin, care a declarat că „vor urma și alte provocări. Ei vor să-i facă pe nistreni să părăsească republica”.

„Ei vor să ne speriem”, „ei vor să aducă războiul în țara noastră”, au susținut la TV locuitorii republicii autoproclamate. Nici prezentatori TV, nici oamenii intervievați nu au menționat concret cine sunt „ei”.

Politologul Andrei Safonov, membru al așa-zisului Parlament din Transnistria, a dat vina pe provocatorii care vor să nu fie pace pe Nistru. „Este o încercare de a bloca misiunea de pacificare”, a spus Safonov.

Revista presei străine include exclusiv mass-media din Rusia

Jurnaliștii postului de televiziune Pervyi Pridnestrovkyi au analizat la rubrica „Revista presei străine” ce scrie mass-media din străinătate despre exploziile din Transnistria. Aflăm că toată presa străină este solidară cu Tiraspolul. Este vorba de RIA Novosti, TASS, Sputnik, Russia 24, Russia 1 și altă presă guvernamentală rusă, citată drept „foarte îngrijorată de soarta păcii din Transnistria”. Practic, revista presei străine este revista presei guvernamentale ruse și a unor bloguri finanțate de Kremlin.

„Cod roșu” antiterorist împotriva naziștilor

În Transnistria a fost introdus și un „cod roșu” antiterorist după ce s-au produs explozii în Tiraspol și în localitățile Maik și Parcani. Școlile au fost închise, în orașe au apărut puncte de control, fiind mobilizată miliția pentru a nu permite comiterea unor alte acte teroriste de către anonimii „ei”. 

Răspunsul la întrebarea cine sunt „ei” a venit la un moment dat de la Moscova. Șeful așa-zisei reprezentanțe oficiale a Transnistriei în Rusia, Leonid Manakov, a declarat că s-a consulat cu partenerii ruși și a ajuns la concluzia că este „o provocare nazistă”, care indiscutabil va fi blocată. „Nu vom permite naziștilor să-și bată joc de noi”, a spus Manakov.

Bună dimineața, popor nistrean!

Pregătirea a fost deja făcută, la televizor, cu mult timp înainte. Libertatea a urmărit cum au arătat programele TV din Transnistria. S-a nimerit să fie chiar săptămâna de dinainte de explozii.  De dimineață până seara, cele mai rostite cuvinte de jurnaliștii și invitații emisiunilor postului de televiziunea de la Tiraspol sunt „republica” și „poporul nistrean”. Emisiunea matinală, de la 6.30, începe cu un salut voios: „Bună dimineața, Transnistria și popor nistrean!”.

La emisiunea matinală se discută despre prietenia exemplară dintre etniile conlocuitoare din Transnistria, despre statul prosper și prietenos cu toți. Din când în când este citat – chiar din zori – liderul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, Vadim Krasnoselski. Invitații formatului TV matinal sunt medici, sportivi, fotografi, agricultori care îi spun „bună dimineața” întregului „popor nistrean”.

Republica Moldova luptă împotriva istoriei „eliberatorilor” Emisiunea „Cum a fost” pune în discuție actualitatea politică din Republica Moldova și Transnistria. După ce Parlamentul de la Chișinău a votat un amendament la Codul Contravențional prin care se interzic simbolurile agresiunii ruse în Ucraina – însemnele „V” și „Z”, precum și panglica negru-oranj „Sfântul Gheorghe” -, televiziunea din Tiraspol a difuzat o serie de emisiuni care acuză Chișinăul că atacă memoria istorică a „poporului nistrean”.

Chișinăul vrea să distrugă „republica independentă”

Pervyi Pridnestrovkyi difuzează și un program în limba ucraineană. Edițiile informative, indiferent de limba programului, transmit publicului mesaje despre Transnistria sau „Nistrenia” ca despre o cetate asediată. Vadim Krasnoselski, eroul principal al tuturor știrilor, le spune studenților în universități, medicilor în spitale, muncitorilor la uzine și profesorilor în școli că Republica Moldova vrea să distrugă „Nistrenia”. Narațiunile oficiale ale Tiraspolului privind negocierile cu Republica Moldova se aseamănă cu cele ale Moscovei când se discuta despre acordul de la Minsk pentru reglementarea conflictului din Donbas.

Oamenii vor muri de foame și vor rămâne fără medicamente

Diverse discuții difuzate de postul de televiziune din Transnistria sunt construite după principiul „să dăm vina pe Chișinău”. Moldova este acuzată că nu permite TIR-urilor cu medicamente să ajungă în republica autoproclamată, fără să se specifice că liderii din Transnistria nu vor să respecte reglementările vamale și legislația Chișinăului. Republica Moldova este chipurile indiferentă față de locuitorii „Nistreniei”, vrea să lasă bătrânii și invalizii fără medicamente și fără produse alimentare. Este invocat argumentul că oamenii din Transnistria au dreptul la acces la medicamente și alimente din Republica Moldova. Nistrenii sunt independenți și liberi, au un stat aparte, dar din motive necunoscute, cer niște libertăți și drepturi de la Chișinău, capitala unui alt stat. Zilnic este discutat subiectul relațiilor cu statul vecin, Republica Moldova.

sursa: www.libertatea.ro