La data de 1 iulie, în Registrul de Stat al Alegătorilor figurează 3.297.596 de persoane, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Dintre aceștia, 2.754.616 sunt cetățeni cu drept de vot atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul al II-lea.
Diferența dintre numărul total de alegători și cel al celor atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul al II-lea este formată din persoane care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au domiciliu sau reședință înregistrată în țară.
Din această categorie fac parte 266.463 de persoane care au emigrat autorizat peste hotarele țării și 276.517 cetățeni cu drept de vot, care au domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului autorităților constituționale ale Republicii Moldova.
Următoarele alegeri parlamentare în Republica Moldova sunt programate pentru data de 28 septembrie, când va fi ales noul Parlament al țării.
VEZI ARTICOLE