Căţărătorul francez Titouan Leduc, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat sâmbătă de poliţia poloneză după ce a escaladat cu mâna goală şi fără nicio protecţie Varso Tower din Varşovia – cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană, cu o înălţime de 310 metri.
Leduc a fost reţinut pe acoperişul turnului, la 230 de metri înălţime, înainte să poată ajunge la antena de 80 de metri aflată în vârful clădirii. Ascensiunea sa, ilegală, a fost observată de zeci de trecători, iar pompierii au delimitat un perimetru de securitate şi au amplasat trei saltele mari de salvare la baza clădirii. După reţinere, căţărătorul a fost încătuşat şi condus la secţia de poliţie.
Într-un interviu acordat AFP înainte de ascensiune, Leduc a declarat: „Este un turn recent, care a fost construit în urmă cu puţin timp (...). Aş fi primul care trece peste el şi este un lucru destul de excitant, destul de palpitant.” El a mai spus că precedentul său record a fost Turnul Montparnasse din Paris, de 210 metri, escaladat în 2021.
„În mintea mea, acolo nu am dreptul să greşesc. Este vorba despre a ajunge în vârf. Este vorba despre victorie sau moarte. Fie ajungi sus, fie cazi”, a afirmat Leduc înainte de tentativa sa spectaculoasă.
https://twitter.com/afpfr/status/1971943128346046768?ref_src=twsrc%5Etf…
Varso Tower, cu o înălţime totală de 310 metri, este cel mai înalt zgârie-nori din Uniunea Europeană şi un simbol al capitalei poloneze. Escalada temerară a lui Leduc a atras atenţia publicului şi a presei internaţionale, dar s-a încheiat cu arestarea sportivului.