Camera în care a fost cazat Messi la Cupa Mondială va fi transformată în muzeu

29/12/2022 -08:02
Imagine

Qatar University, instituția care a găzduit Argentina, câștigătoarea Cupei Mondiale, a anunțat că va transforma camera în care a locuit Lionel Messi, 35 de ani, cel mai bun jucător al turneului final, într-un muzeu, scrie Daily Mail.

Delegația Argentinei a fost cazată pe durata turneului final în campusul Qatar University, singura universitate publică din țara asiatică. Alegerea le-a purtat noroc sud-americanilor, care au devenit campioni mondiali pentru a treia oară în istorie.

La o săptămână după finalul Mondialului, Qatar University a publicat o serie de fotografii cu campusul în care au fost cazați argentinienii.

Iar instituția a informat că B201, camera în care a fost cazat Leo Messi, va deveni un minimuzeu, care să omagieze unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului.

Potrivit gazdelor, spre deosebire de colegii săi, „Puricele” a stat singur în cameră.

Messi a postat, pe 20 decembrie, trei fotografii pe contul său de Instagram, în care apare dormind cu trofeul Cupei Mondiale lângă cap, chiar în camera sa de hotel.