Bunurile imobile ale deputatei Irina Lozovan, afiliate lui Ilan Șor și condamnată penal, au fost blocate de autorități

31/08/2025 -00:09
Imagine

Bunurile imobile înregistrate pe numele deputatei Irina Lozovan, apropiată de Ilan Șor și condamnată penal pentru finanțarea ilegală a unui partid politic, au fost blocate de autorități. Decizia a fost emisă de directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga, în urma unei sesizări din partea I.P. „Cadastrul bunurilor imobile” și a fost publicată sâmbătă, 30 august, în „Monitorul Oficial”, transmite moldpres.md.

Măsura vizează două terenuri, șapte construcții și o încăpere, toate situate în orașele Ocnița și Lipcani și înregistrate pe numele Irinei Lozovan. Blocarea bunurilor a fost dispusă în baza Deciziei Consiliului Interinstituțional de supervizare din 1 august 2025 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale ale Uniunii Europene și potrivit articolului 29 din Legea cu privire la aplicarea măsurilor restrictive internaționale.

Pe 15 iulie 2025, Irina Lozovan, împreună cu Alexandr Nesterovschi și Victoria Furtună, a fost inclusă pe lista sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană pentru „acțiuni de destabilizare” în Republica Moldova. Sancțiunile prevăd înghețarea averilor și interdicția de a intra pe teritoriul UE.

Amintim că pe 31 martie 2025, deputata Irina Lozovan a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis, fiind acuzată de finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat. În același dosar, soțul acesteia, Pavel Gîrleanu, consilier raional în Ocnița, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Nici Irina Lozovan, nici soțul său nu s-au prezentat la ședința de judecată pentru a-și afla sentința, iar instanța a dispus anunțarea lor în căutare.

Potrivit unor surse din spațiul public, Irina Lozovan ar fi părăsit teritoriul regiunii transnistrene și s-ar ascunde în Federația Rusă.

VEZI ARTICOLE