Blocul electoral „Victorie-Победа” nu va participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Recursul împotriva deciziei CEC, respins definitiv

01/08/2025 -16:29
Imagine

Blocul electoral „Victorie-Победа”, format din patru partide politice – „Renaștere”, „Șansă”, „Victorie” și „Forța Alternativă și de Salvare a Moldovei” – nu va putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Decizia vine după ce Curtea Supremă de Justiție a respins, pe 1 august, recursul depus de reprezentanții blocului împotriva unei hotărâri anterioare a Curții de Apel Centru.

Potrivit documentelor, acțiunea în instanță a vizat anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 19 iulie, prin care a fost respinsă cererea de înregistrare a blocului electoral „Victorie-Победа” pentru scrutinul parlamentar. Reprezentanții blocului au cerut, de asemenea, obligarea CEC să-i înregistreze pentru participare la alegeri.

Instanțele au constatat însă că acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului legal de 3 zile prevăzut de Codul electoral pentru contestarea deciziilor CEC în perioada electorală. Deși reclamanții au argumentat că au luat cunoștință de hotărâre abia pe 20 iulie, instanța a reținut că termenul începe să curgă din ziua următoare adoptării actului (19 iulie), iar ultima zi legală pentru depunerea contestației era 22 iulie.

Curtea Supremă de Justiție a subliniat importanța respectării stricte a termenelor procedurale în materie electorală, menționând că acestea sunt imperative și nu pot fi prelungite, chiar dacă zilele de odihnă sau sărbătoare sunt incluse în calcul. „Orice acțiune depusă după expirarea celor 3 zile consecutive este inadmisibilă, fiind lovită de tardivitate”, se arată în decizia instanței.

Astfel, recursul blocului electoral a fost respins ca neîntemeiat, iar decizia este irevocabilă. Blocul „Victorie-Победа” rămâne exclus din procesul electoral pentru alegerile parlamentare din acest an.

Alt motiv este implicarea fugarului Ilan Șor, lider al partidului politic „Șor”, declarat neconstituțional prin hotărâre a Curții Constituționale din 19 iunie 2023, în formarea blocului electoral.