UPDATE
Bilanţul morţilor în urma inundaţiilor puternice din Vietnam a crescut la 90, în timp ce alte 12 persoane sunt date dispărute, a anunţat, duminică, Ministerul Mediului, după zile de ploi abundente şi alunecări de teren, relatează AFP.
Știrea inițială
Bilanțul recentelor ploi torențiale din Vietnam a ajuns la cel puțin 55 de morți în mai puțin de o săptămână, a anunțat sâmbătă Ministerul Mediului, citat de AFP. Alte 13 persoane sunt în continuare date dispărute.
Sudul și centrul țării au fost lovite de ploi neîncetate încă de la sfârșitul lunii octombrie, care au provocat inundații repetate și au lăsat sub ape destinații turistice și situri istorice.
Cele mai afectate provincii
Potrivit autorităților, cele 55 de victime au fost înregistrate în șase provincii, cea mai grav lovită fiind Dak Lak, unde s-au raportat peste 20 de morți.
Vineri, echipele de salvare încă interveneau pentru a ajuta localnicii blocați în copaci și pe acoperișuri, relatează mass-media de stat.
Situația infrastructurii și a energiei
Deși nivelul apelor a început să scadă, mai multe autostrăzi rămân impracticabile, iar aproximativ 300.000 de persoane sunt încă fără electricitate, a precizat ministerul.
Impactul dezastrelor naturale în 2025
Între ianuarie și octombrie, dezastrele naturale au provocat în Vietnam 279 de morți sau dispăruți și pagube estimate la peste 2 miliarde de dolari, potrivit datelor oficiale.
Vietnam se confruntă în mod obișnuit cu ploi abundente între iunie și septembrie, însă oamenii de știință avertizează că încălzirea globală provocată de activitatea umană face ca fenomenele meteorologice extreme să fie tot mai frecvente, mai mortale și mai distructive.