Bilanțul inundațiilor care au lovit Asia de Sud-Est s-a agravat vineri, depășind 300 de decese. Cel puțin 145 de oameni au murit în Thailanda, iar în Indonezia numărul victimelor a ajuns la 174, în timp ce alte zeci de persoane sunt date dispărute.
Indonezia: Sumatra, sub ape și alunecări de teren
Pe insula indoneziană Sumatra, ploile torențiale și alunecările de teren au făcut ravagii. „Cel puțin 174 de persoane au murit și 80 sunt dispărute”, a declarat Suharyanto, șeful Agenției Naționale pentru Gestionarea Dezastrelor (BNPB). El a avertizat că bilanțul ar putea crește, deoarece unele zone sunt încă inaccesibile. Ferry Walintukan, purtătorul de cuvânt al poliției din Sumatra de Nord, a declarat că prioritatea autorităților este evacuarea și acordarea de ajutor, însă drumurile impracticabile și vremea nefavorabilă îngreunează intervenția.
Sudul Thailandei: comunități izolate și morgi supraaglomerate
În Thailanda, „numărul total al deceselor în provinciile din sud se ridică la 145”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Siripong Angkasakulkiat. Peste 100 de victime au fost înregistrate doar în provincia Songkhla, unde principala morgă este supraaglomerată. Locuitorii din Hat Yai au fost nevoiți să se refugieze pe acoperișuri, așteptând să fie salvați cu bărci. Unii localnici au povestit că nivelul apei a ajuns până la tavanul etajului al doilea. Guvernul a anunțat suspendarea șefului districtului Hat Yai pentru reacție deficitară la criză.
Sezon ploios agravat de schimbările climatice
Indonezia, Thailanda și Malaezia se confruntă anual cu inundații severe și alunecări de teren în sezonul ploios, dar anul acesta ploile au fost amplificate de o furtună tropicală. Specialiștii avertizează că schimbările climatice intensifică astfel de fenomene, generând precipitații mai abundente și rafale de vânt mai puternice.
Sursa foto: X/Adevărul
Malaezia: victime și infrastructură distrusă
În Malaezia, inundațiile au afectat nordul statului Perlis, provocând moartea a două persoane și distrugând infrastructura locală.