Bebeluş de mărimea unui pumn, născut de o româncă de 19 ani la maternitatea din Botoşani

28/03/2023 -11:50
Imagine

Un caz mai puţin obişnuit s-a înregistrat la Maternitatea Botoşani, din România, acolo unde a avut loc o naştere uşor diferită, scrie antena3.ro.

Un bebeluş puţin mai mare decât pumnul unui bărbat a venit pe lume zilele trecute la Botoşani, după o operaţie de cezariană.

Mama, o tânără, de 19 ani din Iaşi, a fost supusă unei intervenţii de urgenţă după o complicaţie a sarcinii.

Cu sarcina de doar 28 de săptămâni, puţin peste limita de avort, tânăra a adus pe lume un băieţel microsom, de numai 690 de grame

Micuţul a fost imediat preluat de medicii neonatologi, intubat şi ventilat chiar din sala de naşteri. 

"Bebeluşul a avut scor Apgar doi la un minut şi patru la cinci minute. Era instabil pe aparatul de ventilaţie, necesitând ventilare cu presiune pozitivă cu mască şi balon.

A fost direcţionat cu o ambulanţă cu medic la Maternitatea Suceava", a spus dr. Carmen Zaboloteanu, şefa secţiei Neonatologie din cadrul Maternităţii.

Ce este un bebeluş microsom

O ambulanţă l-a transportat pe bebeluş la Suceava, medicii neonatologi din judeţul vecin încercând să îl ajute să se dezvolte şi să supravieţuiască.

Microsomia este o stare caracterizată printr-o statură corporală de dimensiuni reduse în mod global, păstrându-se proporționalitatea diferitelor segmente, conform dicționarului medical.

Există mai multe motive pentru care un bebeluș poate fi microsom, cum ar fi o naștere prematură, o sarcină complicată sau o problemă cu placentă.

Bebelușii microsom pot prezenta unele probleme de sănătate la naștere sau pot avea un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi dificultăți de alimentație, dezvoltare întârziată sau boli cronice.