Banii încasaţi de Roman Abramovici din vânzarea FC Chelsea vor fi daţi Ucrainei, anunţă premierul britanic

17/12/2025 -16:51
Imagine
Imagine de arhivă

Guvernul Marii Britanii va emite oficial instrucțiuni pentru transferul a 2,5 miliarde de lire sterline, bani obținuți de oligarhul rus Roman Abramovici din vânzarea clubului FC Chelsea în 2022, către cauze umanitare din Ucraina. Premierul Keir Starmer a declarat în Camera Comunelor că aceasta este „ultima șansă” pentru Abramovici să deblocheze fondurile, altfel riscând să fie acționat în instanță, relatează The Guardian și Reuters.

Abramovici a vândut FC Chelsea în 2022, sub presiunea sancțiunilor britanice impuse după invazia Rusiei în Ucraina. Suma a fost depusă într-un cont bancar britanic controlat de compania sa, Fordstam, dar transferul banilor a fost blocat din cauza neînțelegerilor privind destinația acestora — dacă să fie cheltuiți exclusiv în Ucraina sau și în afara țării.

Guvernul britanic a promis crearea unei fundații conduse de Mike Penrose, fost șef Unicef UK, care să gestioneze distribuirea fondurilor. Miniștrii au subliniat că au încercat ani la rând să obțină cooperarea lui Abramovici și că sunt „pe deplin pregătiți să îl dea în judecată” pentru a pune în aplicare acordul din 2022.

„Este inacceptabil ca peste 2,5 miliarde de lire sterline datorate poporului ucrainean să rămână înghețate într-un cont bancar din Marea Britanie”, a declarat ministrul finanțelor Rachel Reeves.

Măsura vine pe fondul discuțiilor europene privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei, majoritatea acestora fiind deținute la Euroclear Bruxelles (185 miliarde euro). Moscova a amenințat că va confisca participațiile investitorilor europeni în Rusia, considerând planul „furt”.

Ucraina ar urma să primească un împrumut inițial de 90 de miliarde de euro din aceste fonduri, urmând să ramburseze banii doar dacă Rusia va accepta să plătească despăgubiri.