Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță reținerea unui avocat din municipiul Ungheni, cercetat într-o cauză penală pentru trafic de influență. Potrivit materialelor acumulate în dosar, bănuitul, acționând în calitate de avocat, ar fi pretins și primit de la o persoană mijloace bănești ce nu i se cuvin, în sumă totală de 5.000 de euro.
Conform anchetatorilor, acesta ar fi susținut că poate influența anumiți funcționari publici pentru a obține o decizie favorabilă într-o cauză penală ce vizează infracțiunea de violență în familie. Astfel, avocatul este suspectat că ar fi exploatat încrederea persoanei și ar fi promis intervenții ilegale asupra unor responsabili din sistemul de justiție.
În acest context, procurorii Procuraturii Anticorupție, împreună cu ofițerii CNA, au efectuat percheziții în automobilul bănuitului, precum și la domiciliul acestuia. În urma acțiunilor procesuale, au fost ridicate obiecte și documente considerate relevante pentru cauza penală, care urmează să fie examinate.
Avocatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în presupusa schemă.