Parlamentul Austriei a adoptat joi, 11 decembrie, cu o majoritate covârșitoare, o lege care interzice purtarea vălului islamic în școli pentru fetele cu vârsta sub 14 ani. Măsura, propusă de guvernul conservator, va intra în vigoare în septembrie 2026, odată cu noul an școlar, după o perioadă de informare care va începe în februarie, potrivit The Guardian.
Familiile care nu respectă legea riscă amenzi de până la 800 de euro pentru abateri repetate. Legea a fost susținută în Parlament de liderul deputaților liberalilor din partidul Neos, Yannick Shetty, care a argumentat că este vorba despre protejarea libertății fetelor și prevenirea sexualizării acestora prin purtarea vălului.
Aceasta este a doua încercare a unui guvern condus de Partidul Popular (ÖVP) de a introduce o astfel de interdicție. În 2019, o lege similară pentru fetele sub 10 ani a fost anulată de Curtea Constituțională, care a considerat-o discriminatorie.
Legea actuală a fost formulată pentru a trece testul constituțional, însă există riscul să fie declarată neconstituțională. Singurul partid care a votat împotriva proiectului a fost formațiunea Verzilor din opoziție.
Organizațiile pentru drepturile omului, inclusiv Amnesty International, au criticat măsura, avertizând că aceasta va alimenta climatul rasist și islamofob existent. Comunitatea Islamică din Austria (IGGÖ) consideră că legea va duce la stigmatizarea și marginalizarea copiilor musulmani.
Reprezentanta organizației Amazone pentru drepturile femeilor, Angelika Atzinger, atrage atenția că legea transmite fetelor mesajul că alții pot decide asupra corpului lor.
Unii experți, precum cercetătorul Farid Hafez de la Georgetown University, consideră că subiectul hijabului este folosit pentru a devia atenția publicului de la problemele economice majore ale Austriei, precum deficitul bugetar de 4,7% din PIB, și că legea normalizează islamofobia în politica mainstream.