Atac cu rachete în Kiev, bombardamente în Harkov. Zelenski răspunde ultimatumului rus pentru Mariupol

17/04/2022 -10:58
Imagine

Ucraina e din nou ținta unor bombardamente feroce, iar rușii vizează civili, fără ca măcar să mai pretindă altceva. Orașul Harkov a fost puternic bombardat. Rușii au atacat și o uzină militară aflată la periferia Kievului, iar duminică noi explozii s-au auzit în capitală.

Anterior, anunțaseră că vor ținti din nou zone din nordul țării, din cauza atacului ucrainean asupra navei amiral a Moscovei. Un om a murit și mai mulți au fost răniți. Lovituri au avut loc și în vestul Ucrainei, în zona orașului Liov. Potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Națiunilor Unite, aproape 2.000 de civili au murit de când a început războiul din Ucraina. 162 dintre ei sunt copii. Alte peste 2.600 de persoane au fost rănite. ONU precizează, însă, că numărul victimelor este, cu siguranță, mult mai mare. Ministerul rus al Apărării a dat un ultimatum forțelor ucrainene care încă luptă în orașul asediat Mariupol să depună armele până duminică dimineață. În replică, Volodimir Zelenski a transmis că dacă soldații ucraineni din Mariupol sunt „eliminați”, negocierile cu Rusia se opresc, scrie digi24.ro.  

Atac cu rachete în Brovarî, în regiunea Kiev

11.20. Orașul Brovarî, din regiunea Kiev, a fost ținta unui atac cu rachete duminică dimineață, a declarat primarul Ihor Sapozko.

Sapozko a spus că drumurile și clădirile au fost avariate și că este posibil să fie întrerupte alimentarea cu energie electrică și apă.

În utlimele trei zile, forțele ruse au lovit ținte în capitala Ucrainei și în orașele din regiune. 

Von der Leyen: UE vrea să includă pe lista sancțiunilor și Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia

11.00 Uniunea Europeană intenționează să sancționeze cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, în următorul pachet de sancțiuni, a spus șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit BBC. Și alte instituții bancare vor fi sancționate, a spus ea.

„Ne uităm mai departe la sectorul bancar, în special la Sberbank, care reprezintă 37% din sectorul bancar rus”, a spus von der Leyen pentru Bild am Sonntag.

SUA au impus „sancțiuni severe” împotriva Sberbank și unui alt creditor rus, Alfa Bank, la începutul lunii aprilie. Marea Britanie a sancționat de asemenea Sberbank și s-a angajat să pună capăt tuturor importurilor de cărbune și petrol rusești până la sfârșitul anului 2022.

Până acum, UE cruțase Sberbank și o altă mare bancă rusească, Gazprombank, deoarece acestea erau principalele căi de plată pentru petrolul și gazul rusesc.

Von der Leyen a spus că UE lucrează la „mecanisme inteligente” pentru a include petrolul în următoarele sancțiuni, potrivit Reuters.

Bombardamente în Harkov

07. 35 Orașul Harkov a fost puternic bombardat. Din informațiile existente până acum, doi oameni a murit și 18 sunt răniți, după ce proiectilele au căzut peste zona centrală a orașului. 

Este al doilea atac în două zile care vizează zonele rezidențiale.

10 oameni au murit și 35 au fost răniți în urma unui tir cu rachete.

Rapoarte despre explozii la Kiev

07. 30 S-au auzit explozii în capitala Kiev, relatează Reuters.

Ieri, o persoană a fost ucisă și alte câteva au fost rănite în atacuri aeriene asupra orașului.

Între timp, mass-media locală The Kyiv Independent spune că alerte de raid aerian au fost emise în aproape toate regiunile ucrainene la primele ore.