Un incident grav s-a produs în noaptea de 9 spre 10 august la Stăuceni, unde locuința primarului Alexandru Vornicu a fost ținta unui atac cu dispozitiv exploziv. Potrivit edilului, la ora 01:57, o persoană aflată într-un autoturism s-a oprit în fața casei sale, a aruncat un explozibil în curte și a fugit. Poliția a deschis o anchetă, iar imaginile video cu atacul au fost publicate pe rețelele sociale.
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a venit la fața locului și a transmis un mesaj public de solidaritate față de primar și familia acestuia, dar și față de toți primarii care respectă legea. „Persoane necunoscute, răufăcători, dar mai bine spus niște mizerii au încercat să arunce un explozibil în ograda primarului, colegului meu Alexandru Vornicu. Cineva încearcă să ne întoarcă în anii '90, în anii banditismului”, a declarat ministrul într-un video postat pe rețele.
Sergiu Lazarencu, care a fost viceprimar de Stăuceni în 2020, a subliniat presiunea sub care se află administrația publică locală și a condamnat ferm orice tentativă de intimidare sau șantaj. „Sunt sigur că aceste persoane vor fi identificate și vor răspunde penal, or, acest lucru în 2025 este inadmisibil. Nu va trece”, a adăugat ministrul.
Incidentul a stârnit îngrijorare în rândul comunității și al autorităților, fiind considerat o tentativă gravă de intimidare a administrației locale. Ancheta este în desfășurare pentru identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere.