Republica Moldova va beneficia de un suport financiar de 148,7 milioane de euro, care include 38,7 milioane de euro granturi și 110 de milioane de euro – credite în condiții avantajoase și pentru dezvoltarea sectoarelor strategice. Sprijinul pentru infrastructură, energie și adaptare la schimbări climatice vine în contextul semnării a șase acorduri de finanțare în cadrul Platformei de sprijin pentru țara noastră organizată, ieri, la Chișinău. Anunțurile țărilor și organizațiilor participante privind sprijinul general oferit Republicii Moldova sunt în continuare sistematizate și vor fi comunicate în zilele următoare.
Și Statele Unite ale Americii (SUA) vor oferi Republicii Moldova un ajutor financiar suplimentar în valoare de 88,6 milioane de dolari. Acesta va include și o asistență pentru modernizarea Armatei Naționale. Anunțul a fost făcut de către delegația SUA, reprezentată la conferința ministerială a Platformei de sprijin de la Chișinău de asistentul adjunct al Administratorului USAID, Mark Simakovsky, și ambasadorul Kent Logsdon.
Ajutorul „include 30 de milioane de dolari în asistență militară nouă din partea SUA, totalizând 45 de milioane de dolari în acest an, care va permite Guvernului Republicii Moldova să achiziționeze echipamente noi pentru modernizarea Armatei Naționale”, se arată în comunicatul Ambasadei SUA la Chișinău.
Din februarie 2022 și până în prezent, asistența SUA pentru dezvoltare umanitară și securitate acordată Republicii Moldova a constituit 774 de milioane de dolari.
Partenerii internaționali și-au reconfirmat sprijunul pentru Republica Moldova în contextul crizelor economice și energetice, procate de războiul din Ucraina, în cadrul celei de-a patra ediție a conferinței interministeriale a Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfășurate la Chișinău.
Astfel, a fost semnat Memorandumul de înțelegere cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Banca germană privind cooperarea în sectorul eficienței energetice a clădirilor publice. Un alt document semnat ține de o nouă linie de creditare oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru achiziții de gaze și un grant acordat prin programul Nansen al Guvernului Norvegiei, tot în acest scop. De asemenea, pentru a asigura securitatea energetică a țării, Republica Moldova va beneficia de suport din partea Băncii Europene de Investiții.
„Unele finanțări vor fi debursate începând cu anul viitor, iar sarcina noastră este să dezvoltăm mecanismele necesare pentru a asigura absorbția acestor fonduri. Pentru noi este important ca fiecare om din țara noastră să simtă efectele pozitive ale proiectelor realizate cu sprijinul partenerilor noștri”, a declarat ministrul energiei, Victor Parlicov.
De asemenea, a fost semnat Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare. Acesta creează condițiile necesare pentru realizarea reformei în domeniul silvic și reglementarea procesului de gestionare a pădurilor.
„Cu ajutorul acestor resurse, începem reforma în domeniul silvic și gestionarea eficientă a pădurilor, inclusiv prin alocarea banilor pentru împădurirea țării noastre”, a conchis ministra mediului, Rodica Iordanca-Iordanov.
Tot ierii, a fost semnat Memorandumul de înțelegere privind serviciile de consultanță și asistență tehnică între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții. „Acest suport ne va ajuta să aducem proiecte majore în infrastructură, mediu și energie de care vor beneficia toți cetățenii noștri”, a declarat Artur Mija, secretarul general al Guvernului.
Ministrul finanțelor, Petru Rotaru, a subliniat că, în urma semnării documentelor, Republica Moldova va avea acces la diverse instrumente de finanțare care vor impulsiona realizarea reformelor în domeniile cheie: „Ne vom mobiliza pentru a îndeplini obiectivele stabilite și a debursa sumele acordate care ne vor ajuta la modernizarea infrastructurii, implementarea reformelor și construirea unui stat european”.
Republica Moldova va putea accesa mai multe împrumuturi și granturi pentru a asigura eficiența energetică, a gestiona problemele de mediu și criza gazelor naturale. Ministerul Energiei, Mediului și Finanțelor au semnat în cadrul evenimentului cinci documente cu mai multe instituții financiare.