Anul de studii 2025-2026: Peste 30.000 de copii înscriși în clasa întâi și cinci specialități universitare noi în Republica Moldova

01/09/2025 -09:46
Imagine

În anul de studii 2025-2026, procesul educațional în învățământul general va fi organizat în 1.183 de instituții din Republica Moldova, potrivit datelor Sistemului Informațional de Management în Educație, publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru clasa întâi s-au înscris 30.765 de copii, iar în total, sistemul educațional este deservit de 30.779 de cadre didactice.

La nivel preșcolar, 122.978 de copii sunt înscriși în instituțiile de educație timpurie, unde activează 12.523 de angajați, dintre care 10.494 sunt educatori.

Învățământul profesional tehnic se va desfășura în 81 de instituții: 32 de școli profesionale, 35 de colegii și 14 centre de excelență. Învățământul superior va avea loc în 16 universități (12 publice și 4 private), iar anul universitar aduce cinci specialități noi: Fizică medicală, Bioinginerie, Dispozitive medicale, Îmbunătățiri funciare (hidromeliorație) și Agricultură inteligentă.

Cele mai multe locuri la buget au fost alocate pentru științe ale educației (2.020), inginerie, tehnologii și arhitectură (1.402), sănătate (960), științe agricole, silvicultură și medicină veterinară (378).

Prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, au fost renovate și dotate 74 de laboratoare și 93 de spații de învățare, actualizate 77 de programe de licență și master, 49 de planuri educaționale și 62 de materiale de curs pentru colegiile pedagogice. De asemenea, 3.017 cadre didactice universitare și din colegii au beneficiat de cursuri de formare profesională continuă.

Studenții din domeniul științelor educației vor beneficia de burse duble, cu valori cuprinse între 2.430 și 3.110 lei pentru toți anii de studii și între 2.850 și 3.620 lei în ultimul an, bursele fiind acordate în funcție de performanțele academice.

VEZI ARTICOLE