Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au depistat 21 de încălcări ale legislației contravenționale în prima zi a campaniei de control a transportului rutier de pasageri, desfășurată pe 26 februarie 2026. Acțiunea face parte dintr-o campanie amplă de supraveghere organizată ca răspuns la sesizările cetățenilor, care semnalau nereguli în activitatea unor operatori și conducători auto. Verificările se desfășoară cu sprijinul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).
În cadrul controalelor, inspectorii ANTA au urmărit respectarea legislației privind serviciile regulate de transport de persoane. Opt procese verbale au fost întocmite pentru efectuarea transportului contra cost fără acte permisive sau documente obligatorii la bord, sancțiunile variind între 1.500 și 3.000 de lei.
Șase procese verbale au vizat transportul efectuat la ore sau pe itinerare neaprobate în graficul de circulație, cu amenzi între 1.000 și 2.500 de lei. Alte șapte procese verbale au fost întocmite pentru neeliberarea biletelor de călătorie, sancțiunile prevăzute fiind între 2.000 și 3.000 de lei.
ANTA a subliniat că acțiunile de monitorizare și control vor continua până pe 12 martie 2026, scopul principal fiind asigurarea unor servicii sigure și calitative pentru pasageri, dar și menținerea unui climat de concurență loială între operatorii de transport rutier. Autoritatea a reiterat că respectarea legislației de către toți conducătorii auto este esențială pentru protecția pasagerilor și siguranța transportului.