În primii ani de după Revoluție, România a devenit una dintre țările cu cele mai multe adopții internaționale din Europa. Mii de copii au plecat atunci în familii din Occident, în numele „umanitarismului” și al șansei la o viață mai bună. La distanță de peste trei decenii, unele dintre aceste povești revin în fața publicului nu ca exemple de succes, ci ca dosare complicate, cu identități amestecate, acte anulate și destine suspendate. Cazul unei femei născute în România și crescute în Canada ilustrează, în detaliu, această moștenire incomodă a anilor ’90, scrie totuldespremame.ro
O viață normală, cu un nume care nu era al ei
Roxana Pamela H. a crescut în Quebec, într-o familie care a adoptat-o în 1991. Știa că s-a născut la Târgoviște și că este înfiată, iar acest lucru nu a fost niciodată ascuns. A avut o copilărie normală, o adolescență obișnuită, s-a căsătorit, are doi copii și, până de curând, nu a avut niciun motiv să pună la îndoială numele și actele cu care trăia. Totul s-a schimbat în 2023, când a decis să își caute părinții biologici.
Un mesaj pe Facebook și începutul suspiciunilor
Primul pas a fost unul simplu: un mesaj postat pe Facebook, într-un grup al orașului Târgoviște, cu numele și data de naștere din certificatul ei de naștere. La scurt timp, a fost contactată de un bărbat care i-a spus că fosta lui soție are aceleași prenume, este născută în aceeași perioadă și, mai mult, că în 2005, când aceasta a încercat să își facă buletinul, i s-a comunicat că, potrivit actelor, ea „trăia deja în Canada”. A fost momentul în care femeia a înțeles că povestea ei de adopție nu este una obișnuită.
ADN, rude găsite și o dată de naștere dispărută
Roxana a cerut ajutorul unei organizații care sprijină persoanele adoptate din România să își găsească familiile biologice. A făcut un test ADN, iar rezultatele au indicat o legătură cu o familie din România care avea o fată dispărută, despre care se știa doar că fusese trimisă „undeva în lume”. Urmând aceste piste, a aflat că are un tată biologic în viață, un frate mai mic și că mama ei biologică a murit în urmă cu aproximativ două decenii. Rude din partea mamei i-au recunoscut chipul într-o fotografie postată online. Singurul detaliu care lipsește și astăzi este data exactă a nașterii, după ce arhivele spitalului în care a venit pe lume au ars, iar documentele nu mai există.
Adopția, anulată în România fără știrea ei
În ianuarie 2024, femeia a venit în România, convinsă că va putea clarifica situația într-un timp rezonabil. A descoperit însă că, în 2016, adopția ei fusese anulată în România, fără ca ea să fi fost vreodată informată. Autoritățile române trimiseseră încă din 2015 scrisori către provincia Quebec, semnalând problema. Răspunsul de acolo a fost că „totul este în regulă”. Nimeni nu a considerat necesar să o anunțe pe cea direct vizată.
Consecința este una extrem de gravă la nivel personal: certificatul de naștere cu care a trăit 33 de ani nu mai este valabil, iar un certificat nou, cu identitatea reală, nu există. Canada i-a anulat actele, România nu o poate înregistra fără proceduri suplimentare, iar ea se află, practic, într-un vid juridic. Locuiește de aproape un an la București, împreună cu fiica ei de 14 ani, în timp ce soțul și fiul au rămas în Canada, unde o așteaptă să revină cu o identitate clarificată.
Cum a fost înlocuit un copil cu altul
Reconstrucția poveștii arată cum s-a ajuns aici. În 1991, o familie din Canada a venit în România pentru a adopta o fetiță, prin intermediul unei agenții, al unui avocat și al unei persoane care o cunoștea pe mama biologică. Cu puțin timp înainte de finalizarea procedurii, mama s-ar fi răzgândit. În contextul acelor ani, în care adopțiile și traficul de copii se intersectau periculos, intermediarii au căutat rapid o altă soluție. O altă femeie, din același sat, cu o fetiță de opt luni, pe nume Adriana, a acceptat să renunțe la copil. Fetița a fost trimisă în Canada sub numele și identitatea primei fete, fără ca familia adoptivă să știe că actele nu corespund copilului real.
O familie prinsă între două sisteme
Astăzi, femeia care a crescut în Canada sub numele Roxana se prezintă drept Adriana, numele pe care ar fi trebuit să îl poarte de la început, deși niciun document oficial nu confirmă încă acest lucru. Între timp, situația ei juridică afectează și familia pe care și-a întemeiat-o: pe certificatele de naștere ale copiilor apar datele unei alte persoane, soțul ei este, în acte, căsătorit cu un nume care nu mai are corespondent legal, iar fiul nu își poate obține pașaportul, pentru că mama nu poate semna cu acte valabile.
Femeia spune că trebuie să rămână în România până când problema documentelor este rezolvată, pentru că altfel nu își poate schimba actele. Practic, viața de zi cu zi a întregii familii este blocată de un lanț de erori birocratice petrecute cu zeci de ani în urmă.
Reacția autorităților din Quebec și moștenirea anilor ’90
Cazul ei nu este singular. Tocmai pentru că au existat mai multe situații similare, autoritățile din Quebec au decis, în 2024, suspendarea tuturor adopțiilor internaționale și au recunoscut public că au existat probleme serioase în gestionarea acestor dosare. Pentru femeia născută în România și crescută în Canada, această decizie vine însă după ce viața ei a fost deja marcată de erori administrative și de lipsa de comunicare dintre instituții.
Povestea ei readuce în discuție modul în care România a gestionat adopțiile internaționale în anii ’90. În lipsa unor reguli clare și a unui control riguros, copiii au fost trimiși peste hotare pe baza unor dosare care, uneori, nu reflectau realitatea. Când, sub presiunea Uniunii Europene, România a decis în 2001 să oprească adopțiile internaționale, argumentul oficial a fost nevoia de protecție a copiilor și de reformare a sistemului. Cazuri precum acesta arată că, dincolo de deciziile politice, rămân destine concrete care trebuie reparate.
Un destin suspendat, în așteptarea unui act
În prezent, femeia așteaptă ca instanțele din România să decidă cum îi poate fi reconstituită identitatea. Pentru a continua demersurile, este nevoie ca un judecător să autorizeze verificarea arhivelor și, dacă nu se găsește niciun document, statul să îi construiască practic o identitate de la zero, inclusiv cu stabilirea unei date de naștere aproximative.
Până atunci, rămâne blocată între două țări și două nume, fără un act clar care să spună cine este. Iar cazul ei rămâne un exemplu concret al felului în care greșelile și abuzurile din anii ’90 continuă să producă efecte, mult după ce România a închis, oficial, capitolul adopțiilor internaționale.