Cei nouă moldoveni din Fâșia Gaza, care au decolat astăzi, 11 noiembrie, din Cairo au aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Despre aceasta anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), care menționează că evacuarea cetățenilor moldoveni s-a reușit datorită eforturilor comune și a suportului internațional, inclusiv din partea Statului Israel, Egipt, Ucraina, Qatar și Organizației Internaționale pentru Migrație.
Cei nouă moldoveni, alături de cetățenii ucraineni, au fost întâmpinați pe Aeroportul Internațional Chișinău de către Secretarul General al MAEIE, Mihai Mîțu.
„Suntem recunoscători prietenilor și partenerilor noștri din Ucraina pentru colaborarea eficientă și sprijinul oferit în această situație dificilă”, menționează într-un comunicat MAEIE.