Alegeri locale noi: Alexandru Bujorean câștigă Primăria Leova din primul tur, alți cinci primari aleși în țară

17/11/2025 -09:53
Imagine

Alexandru Bujorean, candidatul Partidului Politic Liga Orașelor și Comunelor, a obținut un nou mandat de primar al orașului Leova. La alegerile noi desfășurate duminică, acesta a acumulat aproape 78% din voturi și a fost ales din primul tur, transmite IPN.

Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, Bujorean a fost susținut de 3 669 de alegători, ceea ce reprezintă 77,91% din voturi. Contracandidatul său, Tudor Camerzan, reprezentant al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a obținut puțin peste 22% din sufragii.

Și în celelalte cinci localități în care au avut loc alegeri locale noi, primarii au fost aleși din primul tur:

  • Ustia, raionul Glodeni – Alexandru Cojocari (Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei) a câștigat funcția de primar cu 82,5% din voturi. Candidatul PAS, Ion Balanici, a întrunit 17,48%.
  • Comuna Natalievca, raionul Fălești – Victor Sandu (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova) a devenit primar cu 63,45% din voturi, fiind urmat de Galina Galchin (PDCM), care a obținut 36,55%.
  • Cremenciug, raionul Soroca – Igor Chirița (PSRM) a ieșit învingător cu 62,28%, în timp ce candidata PAS, Lidia Vacari, a acumulat 37,72%.
  • Bașcalia, raionul Basarabeasca – candidatul independent Ion Bordan, singurul înscris în cursă, a fost votat de 705 alegători, obținând 100% din sufragii.
  • Comuna Călinești, raionul Fălești – candidata independentă Ala Procopciuc a câștigat mandatul de primar cu 73,14% din voturi. Contracandidatul său, Constantin Condru, de la Partidul Social Democrat European, a fost susținut de 20,11% dintre alegători.

Potrivit CEC, toate mandatele de primar au fost decise din primul tur, fără a fi necesară organizarea unui al doilea scrutin.