În ciuda condițiilor meteo specifice sezonului rece, activitatea Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău (AIC) se desfășoară în condiții optime, anunță administrația aeroportului.
Autoritățile precizează că traficul aerian decurge normal, iar infrastructura aeroportuară este complet operațională. Echipele aeroportuare sunt mobilizate permanent și aplică proceduri specifice de iarnă – monitorizare continuă, deszăpezire și degivrare – pentru a asigura siguranța operațiunilor și continuitatea zborurilor.
Informații pentru pasageri
Călătorii sunt îndemnați să consulte canalele oficiale ale companiilor aeriene și tabloul online al aeroportului (www.airport.md) pentru informații actualizate despre orarul zborurilor și eventuale modificări.
Reamintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben pentru ceață densă, polei și depuneri de ghețuș, valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova până pe 7 ianuarie 2026. Drumarii și autoritățile municipale continuă lucrările de întreținere a drumurilor, iar Poliția recomandă prudență sporită pentru șoferi și pietoni.