Aeroportul Chișinău recomandă oamenilor să vină doar cu câte un însoțitor în perioada sărbătorilor

31/12/2024 -08:49
Imagine

Având în vedere traficul intens din perioada sărbătorilor și infrastructura disponibilă, Aeroportul Internațional Chișinău vine cu rugămintea de a limita numărul însoțitorilor care vă petrec sau vă așteaptă la aeroport, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pentru a asigura un flux cât mai organizat și a evita aglomerația:

Aeroportul Chișinău recomandă să fiți însoțiți de maximum o persoană.

Limitarea numărului de însoțitori contribuie la crearea unui spațiu mai confortabil și mai sigur pentru toți pasagerii și vizitatorii.

Înțelegem importanța momentelor de rămas-bun sau de revedere, însă vă îndemnăm la înțelegere și respect reciproc. Reducerea aglomerației permite tuturor să se bucure de o experiență mai plăcută în aeroport.

Această măsură este luată pentru confortul și siguranța dumneavoastră. Vă mulțumim pentru cooperare și înțelegere.