Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție conform căreia Federația Rusă trebuie să oprească războiul și să-și retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei. Vladimir Zelensky a mulțumit țărilor care au votat pentru retragerea invadatorilor de pe teritoriul Ucrainei.
Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina și ''cere Rusiei să înceteze imediat utilizarea forţei împotriva Ucrainei''. Documentul a fost susținut de 141 de ţări, printre care și Moldova. Alte 35 de țări s-au abţinut.
Rusia, Belarus sau Siria au votat împotrivă.
Rezultatul a fost întâmpinat cu aplauze.
Înainte de vot, reprezentantul Rusiei la ONU i-a îndemnat pe cei prezenți să nu susțină acest document.
Rezoluţia, care finalizează mai mult de două zile de discursuri în cadrul forumului ONU, cere Moscovei să îşi retragă ''imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare'' din Ucraina.