Adrian Dulgher, vicepreședinte CUB, declarat persoană indezirabilă în Ucraina pentru trei ani

12/01/2026 -19:49
Imagine

Adrian Dulgher, vicepreședinte al Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB), a primit interdicție de intrare în Ucraina pentru o perioadă de trei ani, începând cu 12 ianuarie 2026, după ce a publicat materiale video în care minimaliza gravitatea războiului din această țară, scrie ZdG.md

Decizia a fost confirmată de autoritățile ucrainene și vine după ce Adrian Dulgher a publicat pe rețelele sociale mai multe videoclipuri din orașul Lviv și din stațiunea Bukovel, în care susținea că „viața e pașnică” și că „nu-s drone”, contrazicând realitatea din teren. Chiar în noaptea de 9 ianuarie, regiunea Lviv a fost vizată de un atac cu rachetă balistică lansat de Rusia.

ZdG precizează că interdicția este valabilă până la 12 ianuarie 2029. Înainte de această măsură, Dulgher a îndemnat public moldovenii să nu fie „speriați” de situația din Ucraina, insinuând că războiul nu este atât de grav pe cât este prezentat. În alegerile parlamentare din 2025, CUB a obținut 0,84% din voturi.

Autoritățile ucrainene reamintesc că, deși vestul țării este afectat mai rar de atacuri, războiul continuă pe întreg teritoriul Ucrainei, cu lupte intense și pierderi semnificative în regiunile de est și sud.