Accident violent în centrul Capitalei, lângă clădirea Parlamentului, în această dimineață. O femeie a ajuns la spital

22/06/2023 -09:07
Imagine

Un accident grav s-a produs lângă clădirea Parlamentului în această dimineață, în jurul orei 08:28, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Maria Cebotari.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Nina Dubovca, a comunicat pentru www.stiri.md că în impact au fost implicate o Toyota și Skoda. 

Preliminar, s-a stabilit că Toyota efectua virarea la stânga și a fost tamponată de către un automobil Skoda, care se deplasa din sens opus. În rezultat, Skoda a fost proiectată în semafor.

Conducătorului automobilului Skoda i-au fost oferite îngrijiri medicale la fața locului, iar pasagera a fost preluată de ambulanță.