Accident tragic la Hâncești! O tânără șoferiță de 19 ani a murit, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac

24/04/2024 -10:57
Imagine

Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.

”Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Fiți prudenți la drum, o secundă de neatenție ne poate costa viața”, anunță Poliția.