Accident tragic la Briceni! O șoferiță a lovit mortal o femeie pe bicicletă

27/10/2023 -08:37
Imagine

Polițiștii stabilesc circumstanțele unui accident rutier grav produs în seara zilei de joi, în jurul orei 19:45, la ieșirea din orașul Briceni.

Preliminar la fața locului s-a stabilit că, o șoferiță la volanul unui automobil de marca Skoda, din cauza ploii dense și a vizibilității reduse a tamponat o femeie aflată la ghidonul unei biciclete.

În urma impactului, femeia de pe bicicletă a decedat pe loc. Aceasta nu purta vestimentație cu elemente reflectorizante.

Colegii lucrează la fața locului pentru identificarea femeii tamponate și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.