Accident mortal la Peresecina, Orhei: un șofer a murit după o depășire în condiții meteo nefavorabile

05/02/2026 -10:20
Imagine

Poliția documentează circumstanțele unui grav accident rutier produs pe traseul R-6, în raionul Orhei, localitatea Peresecina. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unei Skoda, un bărbat de 43 de ani, ar fi efectuat o depășire fără a adapta viteza la condițiile meteo, a pierdut controlul volanului și a derapat, tamponându-se cu un camion.

După impact, automobilul s-a inversat și a ajuns într-un șanț de scurgere a apei. În urma coliziunii, șoferul a decedat pe loc, anunță oamenii legii, care continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

În context, Poliția îndeamnă conducătorii auto să adapteze viteza la condițiile meteo și să evite manevrele riscante, în special depășirile pe carosabil alunecos.