Accident în lanț, în Capitală! Un cerșetor în scaun cu rotile, la un pas de a fi spulberat

10/10/2023 -15:29
Imagine

Accident în lanț la intrarea în Chișinău. Un șofer a încercat să-și schimbe brusc banda de deplasare, provocând impactul cu încă două automobile, scrie n4.md.

Coliziunea a avut loc în prima parte a zilei de 10 octombrie, la intersecția dintre Bulevardul Dacia și strada Grădina Botanică, în fața „porților orașului”. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord. În secvența video se poate observa cum un șofer, cel mai probabil din cauza că automobilul din fața lui încetinise, întrucât semaforul era deja galben intermitent, a încercat să-și schimbe banda de deplasare , virând brusc la stânga.

Acesta însă nu s-a asigurat și a tamponat o mașină de pe banda alăturată. La rândul său, automobilul lovit a fost proiectat într-o altă mașină, care în urma impactului a fost aruncată pe zona verde a carosabilului, care delimitează direcțiile de mers. Cel mai grav este că impactul s-a produs chiar lângă un cerșetor în scaun cu rotile, care a fost la un pas de a fi spulberat de pe șosea.

Potrivit poliției, în urma impactului nicio persoană nu a fost rănită. Pe caz a fost pornită o anchetă, iar șoferul care va fi găsit vinovat va fi sancționat contravențional.