Un grav accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de 18 august, în jurul orei 17:30, pe Șoseaua Muncești din municipiul Chișinău. Un bărbat de 39 de ani, aflat la ghidonul unei motociclete fără a deține permis de conducere pentru categoria respectivă, nu a cedat trecerea la o trecere pentru pietoni nedirijată și a lovit o fată de 14 ani.
Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, în urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un automobil Nissan, care staționa pe sens opus. Minora a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
Motocicleta implicată în accident a fost ridicată și transportată la parcarea specială. Poliția a inițiat documentarea cazului și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
VEZI ARTICOLE