Un BMW a ajuns cu roțile în sus în urma unui accident care s-a produs aseară, pe traseul Strășeni - Chișinău.
În imaginile de la fața locului se poate observa că automobilul stă răsturnat în mijlocul carosabilului, transmite Știri.md.
Totodată, la fața locului au intervenit oamenii legii pentru documentarea cazului și circumstanțelor.
Ofițerul de presă Mariana Bețivu a spus că accidentul s-a produs aseară, 11 iulie, în jurul orei 20:20, pe traseul R1 km 15, la Strășeni.
Potrivit informației, BMW-ul s-a răsturnat în urma unui impact lateral cu un Mercedes.
În urma accidentului rutier au fost transportați la IMPS Strășeni pentru îngrijiri medicale mai multe persoane, șoferul BMW de 35 de ani și pasageri ai săi, un bărbat de 61 de ani, un alt bărbat de 56 de ani, o tânără de 21 de ani și un copil de șapte ani.
Conductorii auto a fost supuși testării, rezultatul fiind de 0,00 mg/l în aerul expirat.
La moment toate persoanele sunt la domiciliu în afara oricărui pericol.
Poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.