Accident în Capitală! O autospecială s-a izbit într-un stâlp

09/09/2024 -10:39
Imagine

O autospecială s-a izbit violent de un stâlp după ce s-a tamponat cu un Volkswagen. Accidentul s-a produs luni dimineața, pe strada Petru Ungureanu din Capitală, scrie stiripesurse.md.

Ofițera de presă a Poliției Capitalei, Natalia Stati, a comunicat pentru Realitatea că șoferul din camion are 54 de ani, iar conducătorul vehiculului de marcă Volkswagen – 38 de ani.

În urma impactului, autospeciala a derapat de pe traseu. Preliminar, nimeni nu a avut de suferit.  Oamenii legii au inițiat o anchetă și stabilesc toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.