Întreprinderea din Chișinău „Regia Transport Electric” a comunicat, pe 6 februarie, că pe online este distribuită o postare care „promovează o ofertă falsă privind abonamentele de transport public”. Conform postării, un abonament pentru 6 luni ar fi la prețul de 39 de lei. „Această informație nu este veridică”, a precizat întreprinderea municipală, scrie NM.md.
„Conform acestei postări, ar fi disponibil un abonament de 6 luni la prețul de doar 39 MDL. Această informație NU este veridică și NU provine din surse oficiale. Vă rugăm să nu accesați linkurile menționate în astfel de postări și să nu furnizați date personale pe site-uri necunoscute”, au comunicat reprezentanții întreprinderii.
Întreprinderea a adăugat că, pentru informații corecte, locuitorii capitalei trebuie să consulte doar sursele și site-urile oficiale: www.rtec.md; www.autourban.md; www.mobilitatechisinau.md; www.chisinau.md.