2023 a fost un an istoric pentru țara noastră, anul în care Consiliul European a aprobat inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Reprezentanții Delegației Uniunii Europene la Chișinău au enumerat cele mai importante proiecte susținute de Uniunea Europeană în Moldova în 2023.
Printre acestea se numără:
Compensații la energie în sezonul rece;
Reparația drumurilor şi aderarea la Mecanismul de Interconectare a Europei;
Aderarea la Mecanismul de Protecție Civilă al UE, prin care Moldova a devenit parte a rețelei europene de salvatori;
Echipamente pentru spitale;
Grădinițe și școli renovate;
Sprijinirea producătorilor locali și a agricultorilor;
Încurajarea jurnaliștilor;
Acord între operatorii de telefonie mobilă pentru reducerea tarifelor în roaming.
„Delegația Uniunii Europene la Chişinău şi ambasadorul Jānis Mažeiks vă mulțumesc pentru acest an marcat de unitate și progres şi vă urează un an nou plin de succese şi împlinire. La mulți ani”, se arată în mesajul Delegației UE la Chișinău.