Vize pentru cetățenii ruși, tot mai probabile: Moldova își aliniază politica de migrație la standardele UE

14/11/2025 -11:34
Imagine
Imagine ilustrativă

Introducerea vizelor pentru cetățenii Federației Ruse devine un scenariu tot mai probabil pentru Republica Moldova, în condițiile în care țara trebuie să își alinieze politica de migrație la standardele Uniunii Europene. Subiectul a fost discutat în emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, unde s-a explicat că rapoartele Comisiei Europene pentru 2024–2025 arată că regimul de vize al Moldovei „nu este pe deplin compatibil” cu cel european, existând diferențe față de 11 state, inclusiv Rusia, transmite jurnal.md.

În cadrul discuției a fost abordat și Acordul de la Bișkek din 1992, care permitea circulația fără vize între statele CSI. S-a subliniat însă că acest document nu mai determină regimul actual de vize, care se bazează în prezent pe acorduri bilaterale. Prin urmare, denunțarea acordurilor în cadrul CSI nu schimbă automat relația cu Federația Rusă, însă alinierea la standardele UE va face inevitabilă revizuirea regimului de intrare pentru cetățenii ruși.

Deputatul PSRM Adrian Lebedinschi a invocat necesitatea unor acorduri bilaterale cu state din Asia Centrală, menționând că „sute de persoane din Tadjikistan lucrează în construcții și agricultură” în Republica Moldova.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, i-a răspuns îndemnând la rigoare în utilizarea datelor: „Hai să verificăm cifrele și să nu vorbim din necunoștință de cauză”, precizând că instituțiile deja lucrează la reevaluarea acordurilor. Potrivit acesteia, procesul este coordonat de Ministerul Afacerilor Externe: „Ministerul Afacerilor Externe evaluează foarte serios, din toate punctele de vedere, oportunitatea denunțării anumitor acorduri”.

Gherman a amintit că denunțarea tratatelor CSI nu este un proces nou: „Procesul a început încă din 2023, după declanșarea războiului din Ucraina, iar evaluarea a continuat constant.” Din 283 de acorduri semnate în cadrul CSI, Chișinăul a denunțat deja 184, dintre care 64 doar anul trecut, multe fiind considerate ineficiente sau neaplicate. Printre ultimele documente eliminate se numără acordul privind cooperarea în domeniul chimiei și petrochimiei și acordul referitor la transporturile militare, semnat la Tașkent. „Anul trecut au fost eliminate 64 de documente, multe complet irelevante, fără nicio aplicare reală”, a subliniat vicepreședinta Parlamentului.

Introducerea vizelor pentru cetățenii ruși este legată direct de alinierea Moldovei la politica externă și de securitate a Uniunii Europene. UE cere statelor candidate să aplice același regim de vize ca blocul comunitar, iar Rusia se află pe lista țărilor pentru care accesul este strict controlat. În paralel, ieșirea din CSI reprezintă o distanțare strategică de sfera de influență a Moscovei, mai ales după invazia din Ucraina.

Pentru Rusia, regimul vizelor are și o miză politică, fiind posibile măsuri de reciprocitate care ar putea afecta moldovenii aflați la muncă pe teritoriul Federației Ruse. În acest context, Chișinăul încearcă să echilibreze cerințele europene cu realitățile sociale și economice interne. Referitor la regimul viitor cu Federația Rusă, autoritățile au precizat că analizează cu atenție toate consecințele. „Vedem experiența altor state membre și candidate și vom găsi soluția cea mai bună”, a declarat Doina Gherman în cadrul emisiunii.

Evaluarea acordurilor și ajustarea regimului de vize vor continua în ritmul impus de negocierile cu Uniunea Europeană. Pentru Chișinău, alinierea deplină la standardele europene rămâne un obiectiv prioritar, inclusiv în domeniul politicii de vize.