Vis împlinit! Moldoveanca Maria Midrigan a escaladat Mont Blanc! Tricolorul, ridicat pe cel mai înalt vârf din Alpi și din Europa de Vest

18/08/2023 -17:13
Imagine

La 54 de ani, Maria Midrigan din Măgdăcești este un ,,munte” de curaj, ambiție și tenacitate pentru semenii ei pe care îi motivează și îi inspiră în a crea lucruri remarcabile și demne. Frumoasă și la chip, și la suflet, Maria urcă munte după munte la 54 de ani și tinde cu perseverență spre noi culmi! Cucerește munți, dar și oameni, cu un spirit tânăr și un fizic puternic, despre care doar anii din calendar îi amintesc de începutul celei de-a șasea decade. Până astăzi, moldoveanca a urcat 53 de vârfuri montane, iar în ajunul zilei sale de naștere a mai bifat un succes - Maria a ridicat tricolorul pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi și din Europa de Vest - circa 5 km parcurși, tot mai sus, cu insistență, voinicie și răbdare de fier, ,,mai aproape de Dumnezeu”!

,,Sunt mândră de realizările mele și sper că pot insipra și crește interesul de cunoaștere pentru alţi oameni din anturajul meu.

Cu dăruirea şi determinarea mea! Nu am venit sa mă întrec cu nimeni, am venit să mă depășesc pe mine”, povestește Maria pentru urmăritorii săi de pe facebook, în ziua în care își sărbătorește ziua de naștere, ea împlinind frumoasa vârstă de 54 de ani, chiar astăzi, pe 18 august.

,,În munte se intră ca într-o catedrală, unde nu intri pentru a cuceri credința, ci pentru a te regăsi pe tine însuți", îl citează Maria pe alpinistul și geograful român Marcian Bleahu.

Moldoveanca își împărtășește experiența inedită

,,De mult mi-am dorit să urc pe vârful cel mai înalt din Europa de Vest - Mont Blanc, 4810 metri. Îmi dădeam seama că nu e ușor să ajungi pe un vârf atât de înalt. Cu toate că am urcat spre multe vârfuri din România și nu numai, dar asta a fost prima mea ascensiune majoră.

Pentru a urca pe vârf trebuie să te trezești cu noaptea în cap. Majoritatea încep traseul la ora 1.00 că să reușească să coboare cu seninătate, deoarece după ora 10.00 timpul se schimbă radical, dacă ai noroc se poate schimba dupa 12.00. Eu nu am avut noroc, am urcat cu vreme bună, dar am coborât cu vijelie. La ora 8.10 eram pe vârf și îndată s-a schimbat timpul. Dar, pe doritorii de a urca nu-i sperie asta”.

Peisajul era fantastic, chiar și înnorat

,,Nu am stat mult deasupra Europei din cauza vântului, dar am reușit să mă simt la înălțime, mai aproape de Dumnezeu. Coborârea a fost mai anevoioasă, zăpada devenise scorțoasă și a trebuit să mergem cu grijă, ca să nu alunecăm. Colțarii se încărcau cu zăpadă și nu se adânceau bine, se aluneca ușor. Primul punct de pornire a fost orașul Chamonix, apoi cu autobusul N1 din centru am mers spre localitatea Les Houches, am urcat cu cabina, după 2 stații cu trenulețul, iar de aici urcare”.

4810 metri în 10 ore

,,Am dormit o noapte în cort la un refugiu, apoi am urcat o stâncă abruptă la început cu cărări serpantinate, apoi urcare cu sprijin în funii de metal, tot așa am coborât. După începe ascensiunea doar prin ghețari și zăpadă. Un traseu foarte obositor, dacă nu ai o pregătire fizică bună cu siguranță nu poți urca. E doar urcare timp de 7-10 ore”, povestește moldoveanca.

Ce căutam în munți? ,,Căutam o evadare în frumusețe”

,,Asta caut de fiecare dată și este dificil de explicat. "Munții sunt profesori tăcuți, care fac din noi discipoli ascultători", povestește Maria cu mândrie și o sete molipsitoare de frumusețe și lucruri mărețe, încât ne face pe fiecare dintre noi să ne dorim să escaladăm ,,munți și munți” - vârfuri albe și senine, culmi de iubire, de omenie...

Îi urăm Mariei multă sănătate, bucurie de la copii și la cât mai multe înălțimi și momente fericite și unice, alături de cei dragi!