Video. Un tânăr din Marea Britanie a participat la o slujbă de exorcism în Moldova

29/04/2019 -13:26
Imagine

Nik Jovčić-Sas, un activist LGBT din Marea Britanie, a venit în Moldova pentru a participa la o slujbă de exorcism, o ceremonie rituală însoțită de rugăciuni, descântece și alte ritualuri, pentru alungarea demonilor din trupul celui posedat.

Nik a fost la mănăstirea Saharna și relatează despre experiența sa, pe canalul său de youtube. Tânărul susține că a mai auzit, și din alte surse, că orientarea sa sexuală ,,netradițională”, ar putea fi tratată prin slujba de exorcism, așa că și-a dorit să încerce efectele acesteia.,,Am ajuns acolo în toiul nopții și deși slujba încă nu începuse, totul în jur era înfricoșător, cuprins de o liniște mortală”, spune Nik. Tânărul a reușit să suprindă pe ascuns câteva momente din timpul ritualului. Acesta spune că s-a speriat și mai tare când oamenii au devenit agitați și început să strige și să emită sunete bizare. În concluzie, tânărul a spus că practica preoților nu a avut niciun efect asupra sa. Mai mult, el consideră că sesiunile ar fi o metodă prin care fețele bisericești manipulează oamenii psihologic și le insuflă anumite lucruri, iar în urma acestor practici biserica ar aduna bani pentru supraviețuire. Iată, în video de mai jos, ce imagini a surprins tânărul!https://youtu.be/emnXuz0uXR8