VIDEO! Explozie puterică lângă o centrală nucleară. Zelenski: ”Rusia pune în pericol întreaga planetă”

19/09/2022 -09:30
Imagine

Bombardamente rusești lângă o centrală nucleară. Zelenski: ”Rusia pune în pericol întreaga planetă”.

Armata rusă a luat în vizor o nouă centrală nucleară din Ucraina, de această dată din Nikolaev, scrie fanatik.ro.

Luni, o explozie puternică a avut loc la 300 de metri de centrala Pivdennoukrainsk.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a publicat imagini din momentul delagrației nocturne.

”Ocupanții din nou au vrut să bombardeze, dar au uitat ce înseamnă o centrală nucleară. Rusia pune în pericol întreaga planetă. Trebuie să o oprim înainte să fie prea târziu”, a notat Zelenski.

Potrivit companiei nucleare de stat a Ucrainei, Energoatom, atacul a avariat o centrală hidroelectrică din apropiere și linii de transport.

https://twitter.com/i/status/1571753806324547587

Așadar, Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev a anunțat că va călători în China unde va discuta cu oficiali de la Beijing situația actuală de pe frontul din Ucraina.

Război din Ucraina ziua 208. Rusia pregătește următoarea mutare

Cel mai probabil rușii speră să obțină un ajutor concret din partea Chinei, țară care preferă să rămână neutră în această chestiune.

Între timp, rușii vorbesc despre distrugerea unui grup armat ucrainean într-o serie de lupte din centrul orașului Herson, pe care ucrainenii vor să-l recupereze.

”În centrul Hersonului, a avut loc o confruntare între unităţi ale armatei ruse care patrulează pe străzile oraşului şi un grup neidentificat. După o luptă scurtă, atacatorii au fost eliminaţi”, au tranmis rușii. Ucraina a negat aceste ”informații” și spune că e vorba de o simplă provocare a rușilor.

Contraofensiva din Herson nu este spectaculoasă, spre deosebire de cea din Harkov, însă armata ucraineană e determinată să nu se oprească până când va elibera această zonă de sub ocupație rusească. Rușii continuă să folosească rachete împotriva infrastructurii militare și civile din Ucraina, cu toate că au fost folosite deja mii de rachete de la începutul războiului.

”Cu toate acestea, în următoarele șapte zile, Rusia şi-a sporit atacurile împotriva infrastructurii civile, chiar şi acolo unde probabil că nu percepe niciun efect imediat”, e transmis într-un raport al Ministerului Apărării din Marea Britanie, care a precizat că atacurile au lovit mai multe ţinte, inclusiv o reţea de electricitate şi un baraj.

”Întrucât se confruntă cu eşecuri în prima linie, Rusia a extins probabil locaţiile pe care este pregătită să le lovească în încercarea de a submina direct moralul poporului şi guvernului ucrainean”, precizează sursa citată.

Un lucru e cert, specialiștii se așteaptă ca Putin și Rusia să facă în viitorul apropiat o nouă mutare, iar Joe Biden l-a avertizat pe Putin că nu folosească armele nucleare. New York Times scria inclusiv despre scenariul în care Rusia ar pregăti să atace, cel mai probabil cu rachete, poziții cheie din Polonia și România.

Cu toate acestea, Vladimir Putin s-a rezumat să declare că armata sa nu a arătat deocamdată de ce este în stare, astfel că adevărata forță a Rusiei va fi dezlănțuită în viitor, dacă situația o va cere. Aceste declarații sunt considerate simplă propagandă de către analiștii militari din Europa și SUA, care consideră armata Rusiei incapabilă să lanseze un atac serios în viitorul apropiat.