Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că formatul „5+2” nu mai poate fi reluat în contextul actual regional, iar autoritățile de la Chișinău elaborează discret o nouă strategie de reintegrare a țării.
Înaintea ședinței Guvernului din 3 decembrie, Valeriu Chiveri a subliniat că formatul de negocieri „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean nu mai este funcțional, având în vedere contextul geopolitic actual și războiul ruso-ucrainean.
„Ar fi foarte complicat să ne închipuim că doi actori importanți în proces, aflați într-un război direct, ar putea participa la reglementarea unui alt conflict”, a declarat vicepremierul, referindu-se la Rusia și Ucraina.
Chiveri a menționat că autoritățile lucrează activ la o strategie sau „roadmap” de reintegrare, însă multe aspecte rămân sensibile și necesită discreție. „La momentul potrivit, rezultatele vor fi prezentate public”, a adăugat oficialul.
În actualul context, Chișinăul consideră că singura platformă funcțională de dialog rămâne formatul „1+1” – discuțiile directe între reprezentanții Republicii Moldova și cei ai regiunii transnistrene. Poziția este împărtășită și de Ucraina, care consideră că prezența Rusiei face imposibilă reluarea formatului „5+2”.
Pe plan european, subiectul prezenței militare ruse în regiunea transnistreană este tot mai vizibil. Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a declarat recent că retragerea trupelor ruse din Moldova și din alte regiuni europene este esențială pentru pacea durabilă.
Kallas a subliniat că orice acord de pace trebuie să includă angajamente clare din partea Moscovei privind retragerea militară și a confirmat interesul UE ca Republica Moldova să participe la programul SAFE, destinat consolidării securității statelor partenere.
Formatul „5+2” include Republica Moldova și Transnistria (părți), OSCE, Rusia și Ucraina (mediatori), precum și UE și SUA (observatori). Ultima reuniune completă a avut loc în octombrie 2019, la Bratislava.