Dacă îți arunci un ochi pe planurile caselor mai mari din Micul Paris, vezi că nu se putea ca proiectul de arhitectură să nu conțină și dependințe pentru servitori. Erau prevăzute intrări separate sau aveau chiar o casuță a lor în curtea casei stăpânului. Servitutea era o adevărată instituție, nu te numeai boier dacă nu aveai fată în casă, vizitiu, rândaș, om bun la toate. Cineva aducea cafelele și dulceața, lustruia ghetele, se ocupă de grajduri, bătea covoarele, asista pisica la fătat, scrie digi24.ro cu referire la b365.ro.
Despre instituția servituții în Bucureștiul începutului de secol XX ne-a lăsat rânduri prețioase o irlandeză liberă și educată. Maude Rea Parkinson a trăit 20 de ani în București, unde a fost profesoară de engleză și de franceză pentru copiii elitelor bucureștene. Ne-a cunoscut bine, bine de tot. A descris mentalitatea bucureștenilor, străzile pavate cu lemn, casele, palatele, obiceiurile, sistemul de educație, sistemul sanitar și viața Familiei Regale în ale cărei grații se afla. S-a întors la Londra după primul război mondial și a scris cartea “Douăzeci de ani în România (1889-1911)”.
În ziua de azi, nu-i mai spunem servitoare, ci “doamna de la curățenie”. Cine ne spală geamurile ne oferă, de fapt, un serviciu de cleaning. O doamnă vrednică și curățică ne “igienizează” biroul și ne dezinfectează spațiile cu produse eco friendly. Altcineva ne plimbă câinele. Nu „rândașul” ne spală mocheta prin injecție sau prin extracție, nu el ne curăță tapițeria, ci un hipster muncitor și respectabil. Bucureștenii nu-și mai trimit servitoarea la piață, ca altădată, ca să aducă o căpățână de zahăr și-un clapon pentru cină, că se duce băiatul de la Glovo sau tipul de la Bringo în locul ei. Sau vine unul cu bicicleta și ne pune pizza sub nas, fie că ploua, fie că ninge. La vremuri noi, servitori noi.
“Săru’ mâna, Coniță”, formula servituții în Micul Paris
Dacă îți arunci un ochi pe planurile caselor mai mari din Micul Paris, vezi că nu se putea ca proiectul de arhitectură să nu conțină și dependințe pentru servitori. Erau prevăzute intrări separate sau aveau chiar o casuță a lor în curtea casei stăpânului. Servitutea era o adevărată instituție, nu te numeai boier dacă nu aveai fată în casă, vizitiu, rândaș, om bun la toate. Cineva aducea cafelele și dulceața, lustruia ghetele, se ocupă de grajduri, bătea covoarele, asista pisica la fătat.